Schimbarea climatului și combaterea schimbărilor climatice

Schimbarea climatului

Schimbarea climatului este consecința impactului negativ al Încălzirii Globale asupra Planetei. Acumularea gazelor cu efect de seră în urma arderii combustibilului fosil a dus la creșterea temperaturilor. Implicit au fost alterate dramatic tiparele meteo ale Planetei.
 

Chiar dacă luăm măsuri astăzi, vor trece ani, poate chiar decade, până când acumularea gazelor de seră va scădea, fiind absorbite de păduri și oceane. Din păcate e foarte probabil ca efectele negative ale Schimbării Climatului să se accentueze înainte ca situația să capete o turnură pozitivă.

Climatul planetei s-a schimbat rapid, mai ales în ultimii 10 ani. Global, începând din 1990 s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi istorice.

Contrar credinței populare, Încălzirea Globală și Schimbarea Climatului nu ne îmbunătățesc stilul de viață. Efectul este indiscutabil unul negativ! Este imperativ să luăm măsuri urgente, pentru că dacă vom ezita, viitorul nostru va deveni nesigur. Schimbarea Climatului este probabil cea mai mare amenințare cu care s-a confruntat omenirea vreodată.

Combaterea schimbărilor climatice

Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) şi Protocolul de la Kyoto asigură cadrul instituţional global pentru combaterea schimbărilor climatice, definirea obiectivului eforturilor, precum şi principiile-cheie pentru a ajunge la ea.

Unul din principiile cheie ale UNFCCC este cel al "responsabilităţilor comune, dar diferenţiate", care impune ţărilor dezvoltate să preia iniţiativa în lupta împotriva schimbărilor climatice şi impactul acestora. Prin diferenţierea între țările dezvoltate şi în curs de dezvoltare, UNFCCC recunoaşte faptul că ţările dezvoltate, industrializate sunt responsabile pentru majoritatea acumulării de gaze cu efect de seră din atmosferă şi dispun de resursele financiare şi tehnologice necesare reducerii emisiilor lor.

UNFCCC îşi obligă semnatarii să stabilească programe naţionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi să prezinte rapoarte periodice. Este necesar, de asemenea, ca ţările industrializate semnatare - dar nu ţările în curs de dezvoltare - să stabilizeze emisiile de gaze cu efect de seră la nivelurile din 1990 până în anul 2000, în care au reuşit ca un grup. Semnatarii UNFCCC se reunesc anual pentru a revizui progresul şi pentru a discuta măsuri ulterioare şi un număr de mecanisme de monitorizare şi raportare la nivel mondial sunt în vigoare pentru a urmări emisiile de gaze cu efect de seră.

Protocolul de la Kyoto

Guvernele ştiau că eforturile UNFCCC nu vor fi suficiente pentru a aborda cu seriozitate schimbările climatice. La 11 decembrie 1997, au facut un pas înainte şi au adoptat un protocol al UNFCCC, în oraşul japonez Kyoto: Protocolul de la Kyoto. Construit  pe cadrul UNFCCC, protocolul stabileşte limite obligatorii privind emisiile de gaze cu efect de seră din 38 de ţări industrializate, inclusiv în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Ciprului şi Maltei, precum şi din partea UE ca un singur organism (cunoscut sub numele de UE-15, din moment ce avea atunci doar 15 state membre). Se introduc, de asemenea mecanismele de punere în aplicare - aşa-numitele mecanisme flexibile de la Kyoto - care vizează menţinerea costurilor legate de reducerea emisiilor.

În cadrul Protocolului de la Kyoto, ţărilor industrializate li se cere să-și reducă emisiile a șase tipuri de gaze cu efect de seră (CO2, metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi şi hexafluorură de sulf) cu aproximativ 5% sub nivelul din 1990 în timpul „primei perioade de angajament” al Protocolului de la Kyoto între 2008 - 2012. A fost preferată o perioadă de angajament de 5 ani, mai degrabă decât de un an ţintă unic, pentru a compensa fluctuaţiile anuale ale emisiilor datorate unor factori necontrolabili, cum ar fi vremea. Nu sunt obiective de emisii pentru ţările în curs de dezvoltare.

Protocolul de la Kyoto a intrat în vigoare la 16 februarie 2005. Din iunie 2007 172 de state şi Comunitatea Europeană au ratificat acest protocol. Două ţări care au semnat iniţial tratatul nu au ratificat: SUA a respins protocolul, în timp ce Australia a decis să nu-l ratifice. Aceasta înseamnă că 36 de ţări dezvoltate, plus UE-15 s-au angajat la atingerea obiectivelor lor de la Kyoto.